În anul școlar 2023-2024, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COMUNA SLOBOZIA CONACHI implementează, în cadrul ACREDITĂRII ERASMUS 2023-2027,
PROIECTUL ERASMUS+ 
IMPACT STARTS WITH (AN) I- INNOVATION. INCLUSION. INSPIRATION
NR. REFERINȚĂ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000132616
DISCLAIMER .,,Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”.
În anul școlar 2023–2024, Școala Gimnazială Nr. 1 Slobozia Conachi a implementat primul an al acreditării Erasmus+ prin proiectul IMPACT STARTS WITH (AN) I- INNOVATION. INCLUSION. INSPIRATION, axat pe dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și pe crearea unui mediu educațional modern, incluziv și conectat la valorile europene.
Activitățile derulate au contribuit la îmbunătățirea calității predării, la creșterea motivației elevilor și la consolidarea profilului european al școlii.
🌱 1. Dezvoltarea competențelor STEAM și a celor lingvistice
În acest an, 7 cadre didactice au participat la cursuri de formare în Europa, în domeniile:
-
STEM – Praga
-
Metode inovative de predare – Praga
-
Predarea limbilor prin povești și mituri locale – Dublin
La revenire, profesorii au integrat metode moderne precum digital storytelling, role play, soundscape, jigsaw puzzle, ChatterPix, Twee, Ozobots, contribuind la modernizarea orelor de limba română, engleză, matematică și științe.
💡 2. Activități curriculare și extracurriculare inovative
Rezultatele formării au fost valorificate prin:
-
lecții demonstrative și secvențe de învățare cu metode noi;
-
opționalul STEM CREATIV în domeniul științelor;
-
Cercul STEM, Cercul Lingvistic Oratio și Clubul de lectură, cu peste 60 de elevi participanți;
-
proiecte educative inițiate la ciclul primar, inspirate din formările europene.
🤝 3. Incluziune și sprijin pentru elevii vulnerabili
Școala a acordat o atenție deosebită elevilor din medii vulnerabile:
-
40 de elevi au beneficiat de programe remediale la limba română, matematică, științe și engleză;
-
peste 50% dintre participanții la cercurile școlare au fost elevi vulnerabili;
-
activitățile au vizat creșterea rezultatelor școlare și dezvoltarea încrederii în sine.
🇪🇺 4. Conectare europeană și colaborări internaționale
Cadrele didactice au inițiat parteneriate și colaborări europene
-
schimburi de bune practici cu școli din Slovenia și Turcia;
-
activități culturale și educaționale în cadrul mobilităților.
Aceste colaborări au consolidat profilul european al școlii și au creat oportunități noi pentru elevi și profesori.
✈️ 5. Mobilități Erasmus+ – experiențe formative valoroase
În anul 2023–2024 au fost realizate:
-
7 mobilități de formare pentru profesori;
-
1 mobilitate de job shadowing în Cipru, pe teme de incluziune și sustenabilitate.
Participanții au revenit cu resurse, idei și instrumente moderne, integrate ulterior în activitățile școlii.
🏫 6. Integrarea rezultatelor în viața școlii
Rezultatele mobilităților au fost valorificate prin:
-
activități curriculare inovative;
-
cercuri și cluburi școlare;
-
proiecte educative și parteneriate internaționale;
-
diseminări în rândul profesorilor și comunității;
-
actualizarea planului managerial în funcție de prioritățile europene.
________________________________________________________________________________________________________________________________
EN📘
Erasmus+ Project Summary – School Year 2023–2024
IMPACT STARTS WITH (AN) I – INNOVATION. INCLUSION. INSPIRATION
DISCLAIMER.
“The European Commission support for the production of this publication does not constitute an endorsement of the contents which reflects the views only of the authors, and the National Agency and Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein”.
In 2023–2024, Școala Gimnazială Nr. 1 Slobozia Conachi implemented the first year of its Erasmus+ accreditation through the project IMPACT STARTS WITH (AN) I, focused on teacher development and on building a modern, inclusive, and European‑oriented learning environment. The activities carried out strengthened teaching quality, increased student motivation, and enhanced the school’s European profile.
🌱 1. Developing STEAM and Language Competences
Seven teachers took part in European training courses in:
-
STEM – Prague
-
Innovative Teaching Methods – Prague
-
Teaching Languages through Local Tales and Myths – Dublin
They integrated modern approaches such as digital storytelling, role play, soundscape, jigsaw puzzle, ChatterPix, Twee, and Ozobots, enriching lessons in Romanian, English, Mathematics, and Science.
💡 2. Innovative Curricular and Extracurricular Activities
Training results were applied through:
-
demonstrative lessons using new methodologies;
-
the CREATIVE STEM optional course;
-
STEM Club, Oratio Language Club, and the Reading Club, engaging over 60 students;
-
new educational projects at the primary level inspired by European training.
🤝 3. Inclusion and Support for Vulnerable Students
The school continued to support students from vulnerable backgrounds:
-
40 students participated in remedial programmes in Romanian, Mathematics, Science, and English;
-
over 50% of club participants were vulnerable students;
-
activities focused on improving academic performance and building self‑confidence.
🇪🇺 4. European Collaboration and International Partnerships
Teachers strengthened the school’s European dimension through:
-
exchanges of good practices with schools in Slovenia and Turkey;
-
cultural and educational activities during mobilities.
These collaborations created new learning opportunities for both students and teachers.
✈️ 5. Erasmus+ Mobilities – Valuable Learning Experiences
During 2023–2024, the school carried out:
-
7 training mobilities (3 structured courses) for teachers;
-
1 job shadowing mobility in Cyprus, focused on inclusion and sustainability.
Participants returned with new resources, ideas, and tools that were integrated into school activities.
🏫 6. Integration of Results into School Life
Mobility outcomes were embedded through:
-
innovative curricular activities;
-
school clubs and extracurricular programmes;
-
educational projects and international partnerships;
-
dissemination activities for teachers and the community;
-
updating the school’s management plan in line with European priorities.
_________________________________________________________________________________________________________________________________---
INFORMAȚII PRIVIND MANAGEMENTUL PROIECTULUI
PROCEDURA DE SELECȚIE A MEMBRILOR ECHIPEI DE IMPLEMENTARE ACREDITARE ERASMUS+ poate fi descărcată AICI.
Rezultatele selecției membrilor echipei de implementare a Acreditării Erasmus+ pot fi consultate aici.
CONCURS DOSARE SELECȚIE PARTICIPANȚI LA MOBILITĂȚI
Regulamentul de selecție a participanților la mobilități poate fi consultat aici.
Descarcă anexe -grile de autoevaluare aici.
Rezultatele selecției participanților la mobilități in cadrul proiectului Erasmus+ 132616 pot fi consultate aici.
Anunț selecție mobilități cadre didactice_ STEM/STEAM
Anunț selecție participanți la activitatea de job shadowing
Regulamentul de selecție a participanților la activitatea de formare job shadowing poate fi consultat aici.
